Doctorandul Ioan Dură solicitat să accepte a deveni ierarh

În 1975, Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian, de vrednică pomenire, mi-a cerut să accept să fiu propus, ales şi sfinţit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Solicitarea Părintelui Patriarh Justinian, de vrednică pomenire, de a accepta să fiu propus și ales ierarh mi-a fost adusă la cunoștință de către dl. Gheorghe Nenciu (pe atunci interimar, ținând loc de președinte al Departamentului Cultelor în anii 1975-1978), aflat în vizită oficială în Grecia, când a și fost primit de Arhiepiscopul Serafim al Atenei și întregii Grecii. În Atena, dl. Nenciu a avut și misiunea de a contacta pe doctoranzii ortodocși români de la Universitatea din Atena și de a le împărtăși ceea ce i se încredințase de Părintele Patriarh, ceea ce a și făcut.

La Universitatea din Atena studiau în 1975 patru doctoranzi: Dumitru Coravu, Ioan Dură, Valentin Brătan și Preotul Constantin Țuțuianu, din care doar primii doi nu erau căsătoriți, iar al treile urma să se căsătorească în Franța. Așa că dl. Nenciu, în prezența celor patru doctoranzi avea să facă cunoscută dorința Părintelui Patriarh Justinian doar primilor doi, și s-a dresat, mai întâi, dlui Ioan Dură, în vârstă atunci de 30 de ani. Dar în ciuda insistențelor dlui Nenciu de a accepta solicitarea și voința Părintelui Patriarh de a fi propus și ales ierarh, dl. Ioan Dură a refuzat categoric. Atunci, dl. Nenciu s-a adresat dlui Dumitru Coravu, în vîrstă de 35 de ani, care a acceptat. Și, într-adevăr, după întoarcerea sa în România în 1980, dl. Dumitru Coravu avea să fie ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu numele de Damaschin Severineanul. Apoi din 2000 și până la adormirea sa în Domnul, la 23 aprilie 2009, P. S. Damaschin a fost episcop al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Revenind la refuzul meu, țin să precizez că n-am aspirat la demnitatea de ierarh propusă în 1975, pe de o parte cunoașterii unanime că ierarhii Bisericii Ortodoxe Române erau obligați să facă ascultare regimului comunist și autorităților acestora, pe de altă parte glasului conștiinței mele care mă îndruma spre căsătorie și nu spre episcopat. Și câtă dreptate am avut, cred, că am ascultat mai ales glasul conștiinței, acum când privesc retroactiv, dar și după ce am citit, foarte recent, ceea ce bătrânul Părinte Epifanie I. Teodoropoulos sfătuia pe unul din fii săi duhovnicești: "Vrednic de admirație este acela care aspiră la funcția de episcop și se simte atras de ea, dar nu caută să o obțină, nu se roagă de nimeni, nu vânează voturi, nu recurge la concesii și compromisuri care i-ar tulbura conștiința, 'nu perie și nu tămâiază pe nimeni', deși știe că fără aceste demersuri e posibil să nu i se împlinească dorința arzătoare, după cum s-a și întâmplat în cazul multor distinși lucrători ai Bisericii." (Bătrânul Epifanie I. Teodoropulos, Despre evitarea rangului de arhiereu. Mărturisire de taină către un fiu duhovnicesc. Traducere: Caroline Raluca Ghețu, Ediția a II-a, Editura Egumenița, 2014, p. 48).

Probabil că au fost și alți tineri teologi ortodocși români care, de-a lungul vremii, deși au fost propuși să fie ierarhi, nu au acceptat, dar doi frați gemeni, cu studii postuniversitare în străinătate, rămân, cu certitudine, doar frații Ioan și Nicolae Dură. Fiindcă și fratele meu geamăn, Nicolae, întors din Etiopia, unde fusese timp de trei ani cu o bursă acordată de împăratul acesteia, și care predase și la școala teologică din Addis-Abeba, a fost chemat la Părintele Patriarh Justinian de câteva ori și solicitat să accepte să fie propus și ales ierarh, dar a refuzat. (Despre solicitarea fratelui geamăn de a fi propus și ales ierarh și refuzul acestuia, a se vedea, Ioan Dură, Amintiri, întâmplări și mărturii din viața fraților gemeni Dură, în volumul omagial "Profesorul universitar Dr. Dr. D. H. C. Nicolae V. Dură la 60 de ani", Constanța, 2005, p. 75-76. De notat că volumul are 1.506 de pagini).


© 2004 IOAN DURĂ